Vigilenți pentru a-L putea recunoaște pe Isus. Cred că ne-ar face tuturor un mare bine să ne amintim mulțimea de sfinți din comunitățile și parohiile noastre – sfinți „de fiecare zi” care poate nu vor ajunge pe altare, dar au trăit fericirile dreptății și ale carității, ale milostivirii și ale adevărului, dăruindu-și viața pentru frați cu o atenție specială față de cei mici și cei săraci, față de cei aflați în suferință.

Cu adevărat, suntem frați și surori ai sfinților și ai martirilor. Câți au muncit cu responsabilitate, fără să-și cruțe viața pentru binele fraților, asemenea unei mame care are grijă de copiii ei. Câți au devenit slujitori, și-au pus „șorțul” împărtășirii, în umilință și uneori în ascundere, pentru ca fiecare să aibă cele necesare vieții.

Acest timp dificil, care ne pregătește întâlnirea cu Domnul, trebuie să ne găsească vigilenți: deschiși în rugăciune, în ascultarea Cuvântului, al bunului Dumnezeu care ne iubește cu o iubire veșnică, dar concretă, trimițându-L pe Fiul Său.

Câte mame se apleacă asupra copiilor lor, regenerând în iubire, zi după zi, propriile făpturi. Ca Maria, purtătoare de viață și speranță. Fiecare dintre noi este bogat în daruri și talente care trebuie înmulțite, pentru ca omenirea să se bucure de creație, să trăiască în pace și fraternitate, să guste dreptatea lui Dumnezeu pe acest pământ.

În fiecare an, prin slujirea Bisericii – poporul său sfânt – Isus, ca bun păstor, vine să ne conducă la iubirea Sa milostivă: în căutarea oilor rătăcite și a celor bolnave. În fiecare zi Îl putem recunoaște în săraci, în flămânzi, în marginalizați, în cei respinși, în cei care suferă violență, în deținuți, în refugiați, în cei din războaie, din foamete și boli.

Da, putem face fapte bune, întorcând celui lipsit de toate o parte din bunăstarea noastră ca act de dreptate. În acest timp strigăm: «O, de ai despica cerurile și ai coborî!» Rugăciune împlinită în apropierea Domnului care, în fiecare clipă, locuiește prin Duhul Său în inima noastră.

Să-I mulțumim mereu lui Dumnezeu, să trăim în laudă și recunoștință chiar și în mijlocul încercărilor. Cât de frumoasă este rugăciunea oamenilor simpli – rugăciunea comunitară care urcă spre Tatăl ceresc: «Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu»; Domnul vine și poartă mieii la piept.

Vino, Doamne Isuse, Maranathà. Noi, după promisiune, așteptăm ceruri noi și pământ nou, angajându-ne în această lume pentru binele tuturor. Crăciunul împlinește pe deplin visul profetului Isaia: «Domnul m-a trimis să duc vestea cea bună celor săraci, să leg rănile inimilor zdrobite, să vestesc eliberarea celor robiți, slobozirea celor închiși». De aceea ne bucurăm pe deplin în Domnul.

Și astăzi Pruncul Isus se naște și în Asociația noastră Caritate – Sobrietate – Tăcere: în ajutorarea copiilor săraci și ai străzii, a tinerilor cu handicap grav, a celor cu suferințe psihice serioase, a tinerilor robiți de droguri, a fetelor eliberate din prostituție. Astfel devine adevărat ceea ce Mântuitorul ne-a vestit.

Pruncul Isus să ne găsească mereu bucuroși: în rugăciune neîncetată, în împărtășirea bunurilor, în fraternitate binecuvântătoare, mergând împreună și căutând mereu pacea.

— Rino Senatore

Misionar: botezat și trimis