Rino Senatore s-a născut în Elveția în 1969. A crescut acolo, iar în adolescență a plecat la studii în Italia. La 18 ani, împotriva dorinței mamei, s-a înrolat în armată, revenind la viața civilă în 1995.

Specializat în alimentație și nutriție, a publicat volumul „Convivium – arta de a sta la masă. Istorie, obiceiuri și tradiții”. S-a stabilit la Bologna, unde a făcut din domeniul food & beverage centrul activității sale.

Călătoriile de lucru l-au purtat în numeroase țări și i-au adus întâlniri cu oameni foarte diferiți, din care a învățat deschiderea minții și curiozitatea de a cunoaște culturi și moduri de viață departe de ceea ce numim „occidental”. Trei ani petrecuți în Japonia i-au schimbat profund perspectiva, iar un eveniment tragic – pierderea logodnicei, răpusă de o boală fulgerătoare – i-a marcat viața.

În această perioadă de criză interioară, s-a apropiat mai întâi de părinții oratorieni și a plecat în misiune pentru a înțelege mai bine spiritul catolic. A renunțat la muncă, bunuri și confort, alegând slujirea celor mai încercați.

A fost hirotonit diacon într-o biserică de statut lefevrian, iar apoi a fost primit în Biserica Catolică Romană prin penitențiarul catedralei din Rimini. A intrat în Asociația Catolică „Papa Giovanni XXIII”, unde a cunoscut viața de comunitate terapeutică.

Mutat în Dieceza de Noto, sub îndrumarea părintească a episcopului Staglianò, a petrecut un an într-o mică comunitate religioasă, apoi a trăit în catedrală, unde i-a fost încredințată organizarea și gestionarea cantinei săracilor „San Corrado”.

A cerut episcopului doi ani de „har” ca eremit urban, sub îndrumarea atentă a vicarului general de atunci, Mons. Angelo Giurdanella (astăzi episcop de Mazara del Vallo).

La finalul acestui timp, a fost invitat să trăiască o experiență de misiune în România de către Ordinul Regulat al Clericilor Somaschi, pentru a sprijini și a însoți un preot. După doi ani, i-a cerut episcopului de Satu Mare permisiunea de a deschide o asociație, cu un proiect orientat spre salvarea fetelor și a copiilor – verigile cele mai vulnerabile într-o societate greu încercată.

A fost deschisă Casa „San Michele Arcangelo”, casă protejată pentru fete abuzate, violate, maltratate și vândute, în cadrul Asociației „Caritate – Sobrietate – Tăcere”, al cărei președinte este și astăzi. De-a lungul timpului, 260 de fete au fost ajutate să iasă din situații inumane; 9 beneficiază de găzduire permanentă în casă; există sprijin financiar, alimentar și vestimentar pentru alți 37 de tineri cu dizabilități și pentru peste 220 de familii aflate în dificultate, precum și intervenții de prim ajutor pentru copiii străzii.

Povestea continuă…